BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

MOARTE CUMPLITĂ: Un bărbat din Săliştea de Sus a murit strivit sub o căruţă

Astăzi, 09 februarie, la ora 16.30, polițiștii din Săliștea de Sus au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că, pe strada Maramureșului din oraș, un atelaj hipo a accidentat o persoană.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 51 de ani din oraș, în timp ce se deplasa în fața unui atelaj hipo, pe un drum în pantă, situat în continuarea străzii Maramureșului, a căzut sub atelaj, care a trecut cu roțile din față peste bărbat, acesta fiind târât pe o distanță de aproximativ 60 de metri.

Un echipaj SMURD, deplasat la fața locului, i-a aplicat bărbatului manevrele specifice de resuscitare, dar, din păcate, a fost declarat decesului acestuia.

Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la prosectura spitalului în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Te-ar putea interesa si

STAŢIUNI DE DEZINTERES NAŢIONAL / AZI MARAMUREŞ: Staţiunea din România care ar putea revedea gloria de odinioară. Cândva „perlă a Europei”, acum mai trăieşte doar din amintiri

Redactie

INCENDIU LA BUŞAG: Flăcările au mistuit acoperişul unei case (GALERIE FOTO)

Vasile Dale

Doi turiști au rămas blocați pe un drum înzăpezit în zona Baia Borșa. Au intervenit doi jandarmi de la Postului de Jandarmi Montan Borșa

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.