Important

PREVENŢIE: Activităţi desfăşurate de jandarmi şi poliţişti la mai multe instituții de învățământ

În zilele de 8 și 9 martie, jandarmii maramureseni alături de poliţiştii din cadrul Biroului Siguranța Școlară din Inspectoratul Judeţean de Poliţie al Județului Maramureș au desfăşurat activităţi preventive la mai multe instituții de învățământ.

Şi anul acesta continuă seria activităţilor preventive desfăşurate în unităţile şcolare din judeţul Maramureș, iar zilele aceasta au fost 5 astfel de activităţi la care au participat aproximativ 200 de elevi din cinci unităţi de învăţământ în localitățile, Copalnic Mănăștur, Cernești, Poienile de sub Munte și Borșa.

Pe timpul întâlnirilor au fost purtate discuţii interactive, iar participanţilor le-au fost prezentate şi principalele fapte antisociale ce pot fi săvârşite de către elevi. Aceste întâlniri urmăresc, în special, încurajarea dialogului în vederea identificării principalelor probleme cu care se confruntă elevii în mediul şcolar, social sau familial.

Jandarmii şi poliţiştii sunt preocupaţi în permanenţă de siguranţa şcolară, astfel că activităţile vor continua pe parcursul întregului an şcolar în instituţiile de învăţământ de pe raza judeţului Maramureș.

Te-ar putea interesa si

Campanie de prevenire a violenței de gen la Colegiul de Arte Baia Mare

Vasile Dale

Cristian Niculescu – Țâgârlaș, președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a Senatului României : ” România a fost și susținător ferm și deschis  al agendei europene și euroatlantice a Georgiei, țară prietenă având capacitatea instituțională de a implementa și susține un proces de reformă cuprinzător și semnificativ.”

Vasile Dale

EVENIMENT: Spectacol dedicat Mărţişorului

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.