Duminică, 23 octombrie, a avut loc sfinţirea capelei mortuare din satul Dăneşti, comuna Mireşu Mare. „Cu acest prilej ne-am bucurat să îl avem în mijlocul
Stimați locuitori ai orașului Vișeu de Sus, după eforturi repetate, după multă muncă din partea aparatului de specialitate al primăriei, ajutor și sprijin din partea
Imagini incredibile au fost surprinse de cititorii www.vasiledale.ro în ultima zi de școală în autogara din Sighetu Marmației. Două tinere de liceu s-au bătut mai
Aseară, polițiștii din Târgu Lăpuș au intervenit la un eveniment rutier produs pe D.J. 171, în localitatea Suciu de Jos. La fața locului, polițiștii au
Vineri, polițiștii Secției 5 Ocna Șugatag și cei ai posturilor de poliție arondate au desfășurat o acțiune împreună cu reprezentanții RAR Maramureș pe linia depistării
În perioada 18-20 octombrie, lucrătorii Biroului Siguranța Școlară au continuat activitățile preventive desfășurate în unitățile de învățământ pentru creșterea gradului de siguranță al elevilor și
Incendiu violent în această dimineața pe Craica, în Baia Mare. Flăcările au cuprins în totalitate o gospodărie, dar și anexele acesteia. Până la sosirea echipajelor