BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

ÎNCĂTUȘAT RAPID DE POLIȚIE: ”Talpă iute” a ajuns în arestul IPJ Maramureș pentru 30 de zile. A jefuit o femeie

Ieri, 18 decembrie, în urma activităților desfășurate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Baia Mare, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, a unui tânăr de 23 de ani, din municipiu. Acesta este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

          În fapt, la data de 13 decembrie a.c., la ora 23.00, polițiștii au fost sesizați prin plângere de către o femeie, de 57 de ani, cu privire la faptul că, în aceeași seară, în jurul orei 21.30, în timp ce se deplasa pe strada George Coșbuc, o persoană necunoscută s-a apropiat de ea din spate și i-a smuls din mână geanta pe care o avea asupra sa, în care se afla telefonul mobil personal, o sumă de bani precum și alte bunuri.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat a fost de aproximativ 2.000 de lei.

          Tânărul a fost depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadru I.P.J. Maramureș.

Ce spune instanța

Solutia pe scurt: Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare sub nr. 5480/P/2023 din 19.12.2023 şi, în consecinţă:

În temeiul art. 223 alin. 2 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă, pe o durată de 30 zile, din data de 19.12.2023 până în data de 17.01.2024 inclusiv, a inculpatului Talpă Gavril Constantin, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 – 234 al. 1 lit. d Cod penal.

Respinge solicitarea inculpatului Talpă Gavril Constantin, prin apărător, de a se lua măsura preventivă a arestului la domiciliu sau cea a controlului judiciar. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19.12.2023, ora 12:35.

Te-ar putea interesa si

Ultima ora: Fostul sef al Politiei Rutiere Sighet a fost saltat de procurori pentru trafic de influenta

Vasile Dale

SOC SI GROAZA LA BORSA: TANAR LOVIT CU STICLA-N CAP SI SNOPIT IN BATAIE INTR-O BENZINARIE DIN CENTRU (FOTO/VIDEO EXCLUSIV)

Vasile Dale

MOBILIZARE ÎN MARAMUREȘ: Elevii sigheteni, chemați să doneze pentru copiii orfani din Bârsana, în cadrul campaniei „Ajută-ți aproapele” (FOTO)

Vasile Dale

1 mesaj

dan decembrie 20, 2023 at 2:02 pm

Important este ca a fost identificat si saltat in scurt timp. Pentru asemenea indivizi eu l-as folosi pe Cristian (daca va amintiti filmu lui Sergiu Nicolaescu, cu Pistruiatul in rol pricipal) ajutorul din sertar.

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.