Maramuresul Istoric

VINEREA MARE ÎN SIGHETU MARMAŢIEI: Măsuri speciale în piața agroalimentară pentru respectarea distanțării sociale


În cadrul ședinței operative a executivului Primăriei municipiului Sighetu Marmației, având în vedere aglomerația ce s-a format în cursul zilei de ieri (16 aprilie a.c.), s-au luat câteva decizii cu privire la respectarea distanțării sociale și evitarea aglomerației de oameni în cadrul pieței.

În cursul zilei de astăzi, 17 aprilie a.c. s-a dispus ca forțele de ordine să acționeze pe întreg parcursul zilelor de astăzi și mâine în zona pieței agroalimentare din Sighet. Astfel, în piață vor acționa trei echipaje, unul la intrare, unul la ieșire și unul în interiorul pieței pentru asigurarea distanțării sociale între piețari și cumpărători. Echipajele vor fi formate din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră, asistați de polițiști locali.

O altă decizie a fost adoptată la propunerea consilierului local Dacian Ghenț: între orele 10:45 – 13:00, prioritate la intrarea în piață o vor avea persoanele cu vârste de peste 65 de ani. În acest sens, autoritățile fac un apel către cumpărătorii sub 65 de ani să evite acest interval orar, iar, dacă nu este posibil, să aibă în vedere timpi mari de așteptare la intrarea în piață.

Implementarea măsurilor va fi asigurată și de către personal angajat aparținând SPG Urbana, administratorul pieței agroalimentare din Sighet.

La propunerea consilierului local Nicolae Iuga, echipaje ale forțelor de ordine vor acționa în zona supermarketurilor pentru a asigura fluidizarea fluxului de cumpărători și a acționa împotriva cerșetorilor. De asemenea, cumpărătorii sunt rugați să aibă în vedere că cei cu vârste peste 65 de ani sunt prioritari la intrarea în supermarketuri între orele 11:00 – 13:00, vând în vedere că acesta este intervalul orar în care pot ieși din casă pentru cumpărături.

Sighet247

FOTO: Arhivă.

Te-ar putea interesa si

VIDEO: Ucrainean dispărut pe vf. Pop Ivan. A fost găsit după 30 de ore de grănicerii ucraineni – ACTUALIZARE

Vasile Dale

VIDEO / Vijelie în Maramureş: Probleme în Sighetu Marmaţiei, dar şi pe munte – ACTUALIZARE

Redactie

BILANŢ IPJ MARAMUREŞ: Vot multiplu la Vișeu de Sus și lovire la Secția 4 Leordina

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.