BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul Istoric

BRAVO LOR: Bătrâna din Petrova a fost ajutată de Asociația ”Suntem vocea lor” din Sighetu Marmației

Cazul prezentat de sindicaliștii de la DECUS Maramureș prin intermediul site-ului nostru în urmă cu o săptămâna și care a avut fost apoi preluat de toată presa națională (televiziuni și ziare online) a avut finalitate. Vă reamintim că atunci un polițist de frontieră aflat în timpul liber, fiind în trafic pe DN18 în pasul Hera a zărit o femeie de 86 ani care căra un buștean într-un căruț improvizat. Așa a aflat că femeia parcurge pe jos kilometri întregi pentru a aduce câte un lemn căzut prin pădure pentru a avea cu ce se încălzi.

Iată că membrii Asociației ”Suntem vocea lor” din Sighetu Marmației au reușit într-un timp scurt să îi vină în ajutor. Aceștia i-au dus femeii câțiva paleți de brichete pentru a avea ce pune pe foc. Aceeași oameni inimoși i-au dus alimente. Nu s-au oprit aici: au făcut o clacă și i-au tăiat lemnele pe care bătrânica reușise să le aducă singură de la kilometri distanță.

”Mulțumiri din toată inima pentru doamna Viorica Opriș, președintele Asociației Suntem Vocea Lor din Sighetu Marmației, pentru că ne-a sărit imediat în ajutor. Sindicatul Decus Maramureș a avut de fiecare dată o cooperare excelentă cu dna Opriș și cu asociația pe care o reprezintă. Nu putem decât să îi mulțumim în numele tuturor polițișților care fac parte din sindicat” ne-a transmis Ion Tomoiagă, vicepreședinte SNPR Decus.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

VIDEO: GRUPARE INFRACȚIONALĂ SPECIALIZATĂ ÎN ÎNȘELĂCIUNI PRIN METODA ACCIDENTUL, DESTRUCTURATĂ DE POLIȚIȘTI

Redactie

APE UMANITAR: Efrem, un copil de 4 ani, bolnav de cancer, are nevoie de ajutorul nostru

Redactie

LACRIMI ŞI DURERE: Băieţelul 9 ani, ucis de mama sa, înmormântat astăzi în Bozânta Mică (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.