BREAKING NEWSEvenimentImportant

Dansul brondoşilor de la Cavnic, tradiţie de sărbători unică în România. De unde provine obiceiul

Maramureşul se mândreşte cu o tradiţie unică în România: dansul brondoşilor. Vorbim despre cete de colindători care întâmpină Crăciunul şi Anul Nou în sunete de clopote şi pocnituri de bici. Sunt zgomote infernale, menite să alunge spiritele rele, dar care evocă şi o legendă a locurilor.

Brondoşii au devenit celebri nu numai pentru dansul lor, ci mai ales pentru costumele pe care le poartă. Sunt unice în ţara noastră, la fel ca şi tradiţia pe care o duc mai departe de peste trei secole. Fiecare colindător poartă la brâu un mănunchi de clopote din fier, care cântăresc până la 30 de kilograme. 

Chipul brondoşilor este ascuns în spatele unor măşti înspăimântătoare din piele de oaie, împodobite cu ciucuri roşii, panglici şi dinţi din boabe de fasole. Pictate în culori vii, ele au rolul de alunga spiritele rele. 

Tradiţia ar avea legătură cu un eveniment istoric

Din ceata de colindători fac parte foarte mulţi copii de vârste mici. Tradiţia ar avea legătură şi cu un eveniment istoric, spun localnicii. 

„Mai demult, au atacat tătarii. Oamenii s-au mascat. Şi au venit de pe dealuri şi i-au prins aici în vale. Şi i-au speriat. Tătarii au fugit şi nu s-au mai abătut pe vale, în jos. Şi aşa a scăpat Cavnicul de tătari”, a explicat un localnic. Brondoşii colindă pe străzile din Cavnic până pe 28 decembrie.

Sursa: ObservatorNews.ro.

Te-ar putea interesa si

EVENIMENTE RUTIERE: Copii accidentaţi în Groși și Dragomirești. Bărbaţi băuţi depistaţi la volan

Redactie

COD ROŞU DE INUNDAŢII PE MAI MULTE RÂURI DIN JUDEŢ: DN17C Bistriţa – Maramureş este inundat (FOTO)

Vasile Dale

Ionel Bogdan: Am semnat Acordul de Colaborare între Consiliul Județean Maramureș, OMV Petrom, Primăria Mireșu Mare și Grupul de Politici Energetice pe tema producerii de energie din surse regenerabile 

Vasile Dale

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.