Recomandate

CARAMBOL PE INDEPENDENŢEI: Accident cu o victimă după ce trei maşini s-au ciocnit din cauza neatenţiei

Încălcarea unor norme rutiere, asociată cu câteva clipe de neatenţie la volan, creşte considerabil riscul de a provoca un accident de circulaţie. Ieri, 05 februarie, poliţiştii Biroului Rutier Baia Mare au intervenit la un accident produs pe raza municipiului.

Efectuarea unei depăşiri neregulamentare concomitent cu neasigurarea la ieşirea din curtea unui imobil au condus la rănirea unei persoane şi avarierea a trei autoturisme.

Verificările poliţiştilor au relevat că un băimărean de 51 de ani, care conducea un autoturism pe bulevardul Independenţei, a efectuat o depăşire încălcând marcajul continuu, şi a intrat în coliziune cu un autoturism a cărui conducătoare auto a ieşit din curtea unui imobil fără să se asigure. În urma coliziunii, autoturismul condus de băimărean este proiectat într-un autoturism condus regulamentar de un bărbat din Preluca Veche.

Conducătoarea auto a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital unde a rămas internată sub supraveghere medicală.

Cei trei şoferi implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se aflau sub influenţa alcoolului. Poliţiştii continuă cercetările.

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIV VIDEO Magia Crăciunului, ingredientul perfect pentru o cerere în căsătorie de neuitat pentru un pompier din Fărcașa (Maramureș)

Vasile Dale

SERVICIUL DE URGENTA A CAZUT IN MARAMURES: PREFECTUL A FOST ALERTAT CAND FURTUNA S-A „CALMAT” (FOTO)

Vasile Dale

ACCIDENT FEROVIAR: Bărbat de 44 de ani, lovit mortal de trenul Cluj-Napoca – Sighetu Marmaţiei

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.