BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

JAF ÎN BAIA MARE / ACTUALIZARE: Un bărbat cu cagulă a pus cuţitul la gâtul angajatei unei case de pariuri

Incident grav aseară la o agenţie de pariuri de la intersecţia străzilor Culturii şi Progresului din Baia Mare. Cu câteva minute de ora închiderii, în agenţia unei case de pariuri a pătruns un individ care îşi acoperise faţa cu o cagulă, având un cuţit asupra sa. S-a năpustit asupra angajatei, în vârstă de 22 de ani, i-a pus cuţitul la gât şi i-a cerut încasările. Femeia, fiind singură, i-a dat toate încasările din ziua respectivă, peste 11.000 de lei.
În 30 de secunde individul s-a făcut nevăzut, în timp ce angajata a apăsat butonul de panică. Până la sosirea agenţilor de securitate acesta a dispărut.
Poliţia a fost chemată la faţa locului şi a demarat o anchetă.

ACTUALIZARE – IPJ MARAMUREŞ

Aseară, 30 ianuarie, orele 21.00, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați cu privire la faptul că unei tinere i-a fost sustrasă o sumă de bani.

La fața locului polițiștii au identificat victima ca fiind o tânără de 22 de ani, iar aceasta a relatat faptul că în timp ce se afla de serviciu în incinta unei case de pariuri din municipiu, a fost agresată fizic și amenințată de către bărbat care purta pe față o cagulă.

De asemenea, se reclamă faptul că s-a sustras dintr-un seif aflat în interiorul casieriei peste 11.000 de lei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată.

FOTO ARHIVĂ

Te-ar putea interesa si

ACTUALIZARE: Judecătoria Baia Mare, evacuată după ce s-a primit un plic cu un praf alb suspect. Activitatea instanţei a fost reluată (FOTO, VIDEO)

Vasile Dale

FOTO/VIDEO EXCLUSIV: Moroșenii au ignorat sfaturile ”specialiștilor” și au petrecut Crăciunul exact ca-n Maramureș: biserici pline, obiceiuri faine cu zeci de oameni

Vasile Dale

Ionel Bogdan, de neoprit în misiunea sa pentru Baia Mare! Declarații cu puternic impact pentru Zona Metropolitană, cu ocazia lansării candidaților PNL la Recea

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.