BREAKING NEWSRecomandate

BAIA MARE rămâne OFICIAL FĂRĂ CHERECHEȘ: Prefectura Maramureș a primit sentința și va emite ordin de încetare a mandatului – actualizare

Conform informațiilor furnizate de prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, instituția a primit în cursul zilei de ieri sesizarea de la instanță.

”Am înțeles că a fost sesizat și secretarul UAT-ului Baia Mare. În cel mai scurt timp așteptăm documentele de la secretarul UAT-ului și vom emite ordinul prefectului în care constatăm încetarea mandatului de drept” ne-a declarat prefectul județului.

În ceea ce privește persoana care va prelua prerogativele de primar interimar deocamdată nu s-a stabilit. Actualul viceprimar Doru Dăncuș ar fi în fruntea listei, doar că o parte a consilierilor locali nu-l doresc. Aceștia chiar au cerut retragerea sprijinului și delegarea atribuțiilor către viceprimarul UDMR, Pap Zsolt István.

ACTUALIZARE – Comunicatul de presă al Instituției Prefectului – Județul Maramureș

Constatarea încetării mandatului primarului Municipiului Baia Mare – Cătălin Cherecheș

În conformitate cu prevederile legale, Prefectul județului Maramureș, domnul Rudolf Stauder, a emis Ordinul nr. 622 din 29.11.2023 privind constatarea încetării, de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului primarului municipiului Baia Mare, domnul Cătălin Cherecheș, având în vedere următoarele:
Încheierea civilă nr.7926/15 octombrie 2020, pronunţată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr. 10017/182/2020 privind validarea alegerii în funcţia de primar al Municipiului Baia Mare a domnului Cherecheş Cătălin;
Procesul-verbal nr.39973/29.10.2020 încheiat cu ocazia ceremoniei de constituire a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare, Județul Maramureș din care rezultă că primarul ales a depus jurământul, situație care determină intrarea în exercițiul de drept al mandatului;
Referatul Secretarului General al municipiului Baia Mare nr. 51775/29.11.2023 înregistrat la Instituția Prefectului – județul Maramureș cu nr.11351/29.11.2023;
Luând act de copia Sentinței Penale nr.41/2022 a Tribunalului Cluj, copia Dispozitivului Deciziei Penale nr.1704/A/2023 a Curții de Apel Cluj, definitivă, prin care domnul Cătălin Cherecheș a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare;
Prevederile art.160 alin.1 lit.”d”, alin.6, alin.7, alin.8, alin.9 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Referatul Serviciului Juridic nr. 11357/28.11.2023, prin care se propune emiterea ordinului;
Această decizie vine în urma unei evaluări atente a situației juridice și a respectării prevederilor legale în vigoare.
Prefectul Rudolf Stauder subliniază că această măsură are în vedere interesul public și necesitatea asigurării bunei funcționări a administrației locale în beneficiul comunității.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș reamintește cetățenilor importanța respectării legilor și a principiilor care guvernează activitatea administrației publice locale, în scopul asigurării transparenței și corectitudinii în procesele decizionale.
Actul administrativ va fi adus la cunoștința părților pentru a respecta prevederile legale în vigoare.

CITEȘTE ȘI:

Te-ar putea interesa si

EXCLUSIVITATE – LIMBAJ DE MAHALA: „CINE P@@@A MEA E RACANU? SA VINA LA MINE” – POLITIST DE FRONTIERA (VIDEO)

Vasile Dale

VIDEO EXCLUSIV – INCONȘTIENT LA VOLAN: Bea bere, cântă și conduce fără centură pe străzile din Baia Mare

Vasile Dale

EXCLUSIV VIDEO: Un bărbat ar fi incendiat o anexă plină cu fân la Poienile de Sub Munte

Vasile Dale

2 mesaje

Iugas noiembrie 29, 2023 at 11:42 am

Asteptam sfarsitul lunii, ii mai intra un salar…

Raspunde
Problemele par să nu se mai termine la Primăria Baia Mare. După condamnarea, fuga și prinderea fostului primar Cătălin Cherecheș, viceprimarul Ioan Doru Dăncuș este cercetat penal - noiembrie 30, 2023 at 2:47 pm

[…] După condamnarea și fuga sa, prefectul județului Maramureș a semnat miercuri, 29 noiembrie 2023, decizia de încetare a mandatului primarului Cătălin Cherecheș. „Această decizie vine în urma unei evaluări atente a situației juridice şi a respectării prevederilor legale în vigoare. Prefectul Rudolf Stauder subliniază că această măsură are în vedere interesul public şi necesitatea asigurării bunei funcționări a administrației locale în beneficiul comunității”, a transmis Prefectura Maramureș, într-un comunicat citat de site-ul local Vasiledale.ro. […]

Raspunde

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.