RecomandateTara Lapusului

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ: Ploi însemnate în Maramureş, străzi inundate la Târgu Lăpuş (FOTO CITITORI)

A fost actualizată atenţionarea meteo, respectiv Codul Galben se prelungeşte în Maramureş până în 30 septembrie, ora 10:00. Fenomene vizate: ploi insemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată.

În Moldova, local în Transilvania, Maramureș și la munte vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ și în care, îndeosebi în Moldova, se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată (averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină). În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și pe arii restrânse, mai ales în Moldova, 40…60 l/mp.

Miercuri (30 septembrie) și joi (01 octombrie) în vestul, centrul și nordul țării precum și la munte va ploua, iar prin acumulare cantitățile de apă vor fi însemnate.

Vremea rea nu se dezminte, astfel că plouă masiv în unele zone din judeţ. Ne parvin de la cititori imagini cu străzi inundate. Strada 1 Mai din Târgu Lăpuş este acoperită de ape, fiind impracticabilă.

Te-ar putea interesa si

ÎN COMĂ PROFUNDĂ – Șoferul din Borșa care a intrat cu mașina de teren într-un stâlp a fost transferat cu elicopterul SMURD la Spitalul Județean Baia Mare

Vasile Dale

PIERSIK, pisicuța ce i-a salvat viața jurnalistului ucrainean Vladislav, a ajuns la medicul veterinar (VIDEO)

Vasile Dale

TREI DINTR-O LOVITURĂ: Trei infracțiuni comise de un bărbat din Copalnic Mănăştur. A fost arestat preventiv (actualizare)

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.