BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricRecomandate

EXCLUSIV / PERCHEZIŢII ÎN GLOD ȘI BÂRSANA: Şi-au abandonat jeep-urile într-o râpă la Poienile Izei (actualizare)

În aceste momente mascaţii însoţiţi de poliţişti efectuează mai multe percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Bârsana şi Glod la două persoane suspectate că ar fi implicate în contrabanda cu ţigări de provenienţă ucraineană.

Totul a pornit după ce un echipaj de poliţie ar fi descoperit două maşini de teren (una înmatriculată în Iaşi, cealaltă în Anglia) au fost abandonate într-o râpă pe raza localităţii Poienile Izei.

Anchetatorii au mers pe fir şi au ajuns la cei doi bărbaţi 30, respectiv 43 de ani, unul din Bârsana, celălalt din Glod, la domiciliile cărora se efectuează percheziţiile. Ba mai mult unul dintre ei deţine mai multe magazine alimentare bănuindu-se că prin intermediul acestora îşi vindea ţigările.

Ancheta este coordonată de un judecător de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dragomireşti.

ACTUALIZARE

Astăzi, 21 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au pus în executare patru mandate de percheziție domiciliară în localitatea Glod și Bârsana, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de colectare, depozitare, transport și comercializare de țigări provenite din contrabandă.

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate mijloace materiale de probă, înscrisuri și medii de stocare, care pot servi la aflarea adevărului în cauză.

În continuare, polițiștii continuă investigațiile sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomirești, în vederea identificării tuturor participanților la activitățile infracționale și tragerii la răspundere penală a acestora.

Cercetările continuă cu persoanele în stare de libertate.

Te-ar putea interesa si

IMAGINI INCREDIBILE LA BARSANA: SI-A RUPT MASINA INTR-UN CRATER PLIN CU APA DE PE DJ186. LA PROPRIU! (GALERIE FOTO EXCLUSIV)

Vasile Dale

BEAT CRITA LA VOLAN: Poliţiştii au identificat un băimărean care a părăsit locul accidentului

Vasile Dale

ACCIDENT DN 18: Impact între un jeep şi un microbuz la Moisei

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.