BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

VIDEO – Un spaniol prins băut la volan în Baia Mare. La Tg Lapuș un șofer beat și cu permisul suspendat a intrat într-un stâlp

Sub coordonarea polițiștilor din cadrul Serviciului Rutier Maramureș, în noaptea de 9/10 martie a.c. a fost desfășurată o amplă acțiune care a avut ca scop depistarea și sancționarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.

Astfel, au fost oprite pentru control mai multe autoturisme și au fost testați pentru consum de alcool și droguri 182 de conducători auto.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, dintre care 21 pentru depășirea limitelor legale de viteză.

Ca măsură complementară au fost reținute 8 permise de conducere, 4 dintre acestea pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea polițiștii au constatat 8 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Spre exemplu, aseară, la ora 22.35, polițiștii au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gheorghe Șincai din Baia Mare. La volan a fost identificat un cetățean spaniol, în vârstă de 51 de ani. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0.50 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care aceasta a fost transportat la spital în vederea recoltării de probe de sânge.

La ora 01.15, polițiștii din Târgu Lăpuș au depistat în trafic, pe strada Țibleșului din oraș, un tânăr de 28 de ani care conducea un autoturism. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0.76 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar verificările polițiștilor au relevat faptul ca acesta avea permisul de conducere suspendat.

foto: Andrei Buda

Și polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Fărcașa au oprit aseară pentru control un autoturism condus de un băimărean de 47 de ani. Verificările efectuate au relevat că aceasta nu deține permis de conducere, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0.78 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Video: Andrei Buda

Pentru infracțiunile constatate polițiștii au întocmit dosare penale și efectuează cercetări sub coordonarea procurorilor din cadrul parchetelor competente, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.

Te-ar putea interesa si

Băimărean beat la volan și căvnicar fără permis, prinși în Baia Mare

Vasile Dale

GALERIE FOTO, VIDEO: Două maşini făcute praf, după ce s-au ciocnit la Şomcuta Mare

Redactie

FOTO, VIDEO EXCLUSIV: Şofer băut şi cu permisul suspendat, face accident şi bagă un om în spital

Redactie

2 mesaje

EXCLUSIV FOTO – Nimeni nu e mai presus de LEGE – Deputatul USR de Maramureș Cristian Brian, prins în trafic cu ITP-ul expirat – Stiri din Maramures martie 10, 2024 at 2:11 pm

[…] VIDEO – Un spaniol prins băut la volan în Baia Mare. La Tg Lapuș un șofer beat și cu perm… baia maredeputat usr brian cristianitp expiratmaramureșpolitiestiri maramuresDistribuie0 stirea anterioara […]

Raspunde
mo martie 10, 2024 at 10:34 pm

mai sint locuri in arestul politiei?

Raspunde

Dă-i un răspuns lui EXCLUSIV FOTO – Nimeni nu e mai presus de LEGE – Deputatul USR de Maramureș Cristian Brian, prins în trafic cu ITP-ul expirat – Stiri din Maramures Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.