Important

ȘCOALA POPULARĂ DE ARTĂ BAIA MARE ORGANIZEAZĂ SPECTACOL DE ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Școala Populară de Artă Baia Mare din cadrul Centrului Județean Pentru Conservarea Și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș organizează Spectacolul dedicat „Zilei Naționale a României” în parteneriat cu Direcția Asistență Socială Baia Mare – Centrul Social Rivulus Pueris.

În cadrul evenimentului, elevi ai claselor de canto popular, canto muzică ușoară, coregrafie, chitară, acordeon, suflători și Orchestra ”Liviu Borlan”, vor interpreta cântece patriotice pentru a marca Ziua Națională a României.

Evenimentul, care se va desfășura în data de 29 noiembrie 2023, începând cu ora 17:00, la Centrul Social Rivulus Pueris din Baia Mare, are o însemnătate plină de emoție pentru elevii și profesorii școlii, care celebrează astfel desăvârșirea unității naționale a Românei, aducând cu un imens respect ostașilor români și personalităților vremii care au înfăptuit cel mai mare deziderat al neamului nostru.

Te-ar putea interesa si

Noi decizii ale CJSU Maramureș: În Boiu Mare, Petrova, Vișeu de Jos, Ardusat și Recea devine obligatorie purtarea măștii de protecție, iar şcolile trec în scenariul 3

Redactie

PRACTICĂ: Încă un stagiu de practică la Jandarmeria Maramureș

Redactie

Ionel Bogdan: Înființarea unei noi linii de gardă și dotarea secției de neonatologie cu aparatură de specialitate sunt proiecte prin care dezvoltăm infrastructura de sănătate a județului Maramureș

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.