BREAKING NEWSEvenimentRecomandate

ANI COMUNICAT – Avere nejustificată și fals în declarații pentru primarul Cherecheș. A fost sesizat parchetul

Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 2.741.026,318 lei între averea dobândită și veniturile realizate de către CHERECHEȘ CĂTĂLIN, Primar al municipiului Baia Mare, Județul Maramureș, în perioada 26 iunie 2012 – 31 decembrie 2017.

         Având în vedere cele de mai sus, Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitării funcției de către CHERECHEȘ CĂTĂLIN.De asemenea, întrucât în declarațiile de avere din data de 17 iulie 2017 (rectificată) și din data de 15 iunie 2018,  persoana evaluată a declarat informații neconforme cu realitatea, în speță un împrumut de 500.000 euro acordat în nume personal (în anul 2016), Agenția Națională de Integritate a sesizatParchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea infracțiunii de „fals în declarații” în formă continuată, prevăzută de art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din același act normativ. Persoana evaluată a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile de care beneficiază (de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris), precum și despre existența diferențelor semnificative.CHERECHEȘ CĂTĂLIN nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere în acest sens. Precizăm că Agenția a transmis în atenția persoanei evaluate șase solicitări de a prezenta date sau informații relevante.Agenția Națională de Integritate își exercită atribuțiile cu respectarea principiilor legalității, confidențialității, imparțialității, independenței operaționale, celerității, bunei administrări, precum și al dreptului la apărare.

Te-ar putea interesa si

FOTO EXCLUSIV: Audi făcut praf la Borșa. Șoferul a dispărut. Polițiștii au găsit o femeie rănită la spital

Vasile Dale

INCENDIU LA TĂUŢII MĂGHERĂUŞ: O casă a luat foc azi-noapte. Au ars anvelope şi deşeuri textile (VIDEO)

Vasile Dale

EXCLUSIV: TELENOVELĂ DE BORȘA: S-au bătut în mijlocul intersecției pentru o femeie cu… grade

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.