Important

COOPERARE: Jandarmii maramureşeni implicaţi într-un proiect transfrontalier împreună cu colegii ucraineni

În perioada 03-05.11.2020, o delegație a Jandarmeriei Maramureșene formată din șapte jandarmi, a participat la reuniunea româno – ucraineană organizată la Ivano-Frankivsk, în Ucraina, pentru implementarea proiectului Creșterea capacității de cooperare transfrontalieră, cod EMS-ENI: 2SOFT/4.3/126.

Această activitate s-a desfășurat cu respectarea normelor în vigoare privind prevenirea și limitarea răspândirii infecțiilor cu virusul SarsCov-2, membrii delegației maramureșene prezentând test negativ la intrarea pe teritoriul statului vecin.
La reuniuni au participat ofițeri din partea Gărzii Naționale din Ucraina, atât din cadrul Unității Militare 1241 Ivano-Frankivsk, cât și din partea Comandamentului Teritorial de Vest de la Lviv precum și de la Comandamentul Național de la Kiev.
Scopul activităților l-a constituit schimbul de informații, proceduri interne cu incidență asupra misiunilor de asigurare și restabilire a ordinii publice în zona transfrontalieră, prezentarea de noțiuni teoretice și demonstrații practice.
Au fost prezentate alocuțiuni precum și materiale video de prezentare a activității Gărzii Naționale Ucrainiene, cu referire la modalitățile și procedurile interne de asigurare și restabilire a ordinii publice, au fost dezbătute probleme specifice de natură transfrontalieră. Specialiștii pe linie de ordine publică au lucrat în comun la completarea draftului manualului de proceduri comune în domeniul ordinii publice conform cerințelor proiectului. În paralel, membrii celor două echipe de proiect au dezbătut problematica achizițiilor publice realizate în cadrul proiectului până la această dată, greutățile întâmpinate, aspecte referitoare la bugetul proiectului, economii efectuate și posibilitatea inițierii unui act adițional de modificare bugetară astfel încât acesta să fie angajat în totalitate până la finalul proiectului. De asemenea au avut loc prezentarea unor activități practice demonstative planificate, cu privire la asigurarea și restabilirea ordinii publice.


La finalul activităților au avut loc discuții între participanți, au fost prezentate delegației române și alte aspecte referitoare la particularitățile gestionării misiunilor de asigurare și restabilire a ordinii publice, exemple de bune practici și lecții învățate în domeniul ordinii publice.

Te-ar putea interesa si

Bogdan Bumbuk – PGA Electric primul antreprenor din Maramureș în Finala “EY Entrepreneur Of The Year – Romania 2018”

Vasile Dale

Noi măsuri aprobate de CJSU Maramureș

Redactie

APEL UMANITAR: Fabrica de Campioni pentru micuţul Tiago. Licitează şi tu până în 3 decembrie

Redactie

Lasa un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.