BREAKING NEWSEvenimentMaramuresul IstoricNationalRecomandate

DE DORUL PĂRINȚILOR: Un tânăr dintr-un sat de pe Valea Ruscovei şi-a dat foc. Este în stare critică

Situație dramatică în comuna Micula, județul Satu Mare. Un tânăr, originar din județul Maramureș, dar care locuiește în comuna Micula, a recurs la un gest ieșit din comun, care a șocat întreaga comunitate: după ce a distrus casa în care locuia, acesta a turnat benzină pe corpul său și și-a dat foc. În aceste momente este în stare critică la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare, iar eforturile medicilor sătmăreni sunt uriașe, în condițiile în care nu există locuri în spitalele de mari arși din România.

Conform informațiilor PresaSM, totul s-a întâmplat sâmbătă dimineață, în jurul orei 05.00, atunci când tânărul (de circa 29 de ani) – într-o aparentă criză de nervi – a distrus mai multe bunuri aflate în imobil, iar apoi și-a turnat combustibil pe corp, apoi și-a dat foc. Mai multe persoane au încercat să îl salveze pe tânăr, sărind în ajutorul său. Victima a fost preluată și transportată la Spitalul Județean Satu Mare în stare gravă. Se pare că tânărul a intrat în depresie din cauza faptului că părinții săi sunt plecați în străinătate, la muncă. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz și încearcă să informeze familia victimei.

Potrivit datelor PresaSM, tânărul, în vârstă de 29 ani, a fost dus la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) Satu Mare la ora 05.11 cu arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului și este internat în Secția de Terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, intubat, ventilat mecanic și resuscitat volemic, conform protocolului. Începând cu data prezentării la Unitatea de Primire Urgențe a fost contactat Centrul Operativ pentru Situații de Urgență, însă în prezent nu există locuri în spitalele de mari de arși din țară. Că urmare, s-a trimis un raport solicitare de transfer în Belgia și se așteaptă răspuns.

Sursa PresaSM

Te-ar putea interesa si

TRAGEDIE LA POIENILE DE SUB MUNTE: BARBAT CARBONIZAT INTR-UN INCENDIU IZBUCNIT LANGA SEDIUL POLITIEI DE FRONTIERA

Vasile Dale

Reîmprospătează-ți garderoba – vezi ce rochii sunt la modă în acest sezon și multe altele!

Redactie

RUTIERE: Impact între două maşini la Săliștea de Sus, accident la Călineşti provocat de un şofer beat

Redactie

1 mesaj

Un tânăr și-a dat foc pentru că îi era dor de părinți. Oamenii erau plecați la muncă în străinătate – Vaslui Expres septembrie 3, 2023 at 9:50 pm

[…] de pompierii de la Crevedia, astfel că medicii nu știu cum să procedeze cu acest caz, conform Vasiledale.ro. Totul s-a întâmplat în cursul dimineții la ora 5:00, iar în jurul acestui bărbat se aflau mai […]

Raspunde

Dă-i un răspuns lui Un tânăr și-a dat foc pentru că îi era dor de părinți. Oamenii erau plecați la muncă în străinătate – Vaslui Expres Cancel Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.