„Nu aşteptaţi! Nu suferiţi în tăcere! Noile reglementări le permit poliţiştilor să vă protejeze! Sesizaţi 112 ori de câte ori sunteţi agresaţi!”, este mesajul transmis de poliţişti.

Ieri, 05 februarie, poliţiştii maramureşeni au emis două ordine de protecţie, după ce au fost sesizaţi cu privire la comiterea unor agresiuni, interzicându-le agresorilor să se mai apropie de victime.

Poliţiştii din Baia Sprie au fost sesizați prin apelul 112 de o femeie de 39 de ani, din oraş, cu privire la faptul că a fost agresată de soţul său. Din primele cercetări efectuate polițiștii au stabilit faptul că pe fondul unor certuri, bărbatul în vârstă de 52 de ani ar fi exercitat acte de violență asupra soţiei sale, provocându-i leziuni. Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu. Totodată în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.

Restricţii de a nu se mai apropia de concubină i-au fost impuse şi unui bărbat de 42 de ani din localitatea Ilba. Şi pe numele acestuia poliţiştii au emis ordin de protecţie provizoriu pe o perioadă de 5 zile, agresorului fiindu-i interzis să se apropie la mai puțin de 200 metri de persoana vătămată, în vârstă de 41de ani. În acest caz poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.